Când luna-i plină…

Vreau să-ţi scriu, să priveşti la ea,
Dar raţiunea începe a mă stopa.
Spune-mi, când spre ea priveşti,
Tot de mine îţi amintești?
Căci luna este şi va fi-
Gândul ce ne va uni.

Advertisements
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Suntem copii şi asta ne uneşte

Indiferent de vîrstă,sex sau interese avem cu toţii o inimă de copil. Această inimă mereu ne aminteşte că mai presus de bani, avere sunt propriile sentimente. Fiind copii ne plăceau chiar şi cele mai mici  fleacuri; orice câştig ne părea o mare realizare; orice activitate o făceam cu interes. Fiind maturi căutăm să obţinem profit din orice. Chiar şi relaţiile dintre oameni au devenit profitabile. Dorinţele, aspiraţiile,  visurile  nu mai sunt atât de apreciate şi practic la fiecare pas se găseşte cineva care să ne pună piedici. Fiind copii cădeam de sute de ori, dar ne ridicam cu mai multă încredere în sine. Un pas înapoi îl egalam cu doi înainte şi totul părea atât de simplu şi uşor. Ne împărtăşeam ideile şi gândurile unul altuia fără frica de a nu fi înţeleşi. Râdeam cu o poftă nebună şi strigam în gura mare de bucurie. Când plângeam se găsea mai mereu cineva care să ne susţină. De dimineaţă până seara târziu eram noi înşine. Sentimentele erau pure. Iubirea nu era o joc în care jucătorii practică trişeala, iar cea mai mare iubire era iubirea către mamă. Mereu auzim de la părinţi: “o să creşti şi o să înţelegi”. Aceste cuvinte ne urmăresc pretutindeni, deoarece cu cât ne maturizăm oricum sunt lucruri pe care nu le înţelegem. Fiind deja maturi nu are cine să ni le explice….. Trec ore, zile, ani, dar tot avem o inimă de copil care caută suflete pereche, care doresc să descopere necunoscutul, dar ne complicăm în tot ceea ce facem. E de ajuns doar să ne amintim de copilul din noi şi totul va recăpăta viață. O viaţă trăită din plin ca şi cum am fi copii.

Posted in Uncategorized | 2 Comments

I love you so much that it hurts

image

Posted in Uncategorized | Leave a comment

sfârșit

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Desenul (partea V)

L-am desenat pe El plin de singe.

Tristetea s-a imprastiat prin toata odaia. Priveam unul spre celalalt, speriati. Cel mai dureros lucru din lume pentru noi era despartirea. Nu ne puteam imagina viata unul fara de altul. Am inceput a plinge. El a incercat sa ma linisteasca: m-a imbratisat strins fara a-mi da drumul mult timp. Mi-a zis ca totul va fi ok, ca va avea grija El de toate.  Pina acum toate desenele mele au devenit realitate. Era pentru prima data cind aveam indoieli in cuvintele lui, eram sigura ca situatia nu mai poate fi schimbata. Se apropie ceva tragic… Am adormit unul linga altul staruind sa petrecem acele clipe ca si ultimile, pline de pasiune.

M-am trezit dimineata la fel de pesimista. El dormea atit de dulce. Am decis sa-i fac o surpriza, pregatindu-i micul dejun in pat. Cind s-a trezit eram deja in fata lui cu un pahar de suc de portocale si biscuitii lui preferati. Insa, El nici nu a atras atentie la micul dejun. Cel mai important pentru El in acel moment eram eu. M-a privit indelungat cu acei ochi sclipitori. Razele Soarelui ii luminase chipul, insa nu si sufletul. Acum, dimineata, era foarte trist, de parca simtea ca se apropie sfirsitul. Nu mai era atit de optimist precum seara, nu a incercat sa-mi zica ca totul va fi bine. Doar mi-a zimbit si m-a sarutat, ca de obicei cu pasiune ,asa cum stie El mai bine. Apoi ne-am pornit spre scoala.

Mergeam lent, cu castile in urechi ascultind ambii  Jonathan Clay – Heart On Fire. Ne iubeam intr-atit de mult incit aveam si acelasi playlist cu melodii de toate genurile… La un moment dat ne-am oprit sa trecem strada… Neauzind nimic, nevazind nimic, o masina in plina viteza m-a lovit si nici macar nu s-a oprit. El a alergat repede spre mine, m-a luat in brate si striga la toti trecatorii :”Ambulanta! Ambulanta!”. Toti au ramas indiferenti, de parca nici nu treceau pe acolo, de parca nu au vazut nimic. El plingea. Era confuz. Nu intelegea ce sa faca mai departe…

Ziua urmatoare. Statea in camera mea. Lacrimile curgeau in sir deasupra desenelor mele. A dorit sa le arda pe toate, insa nu a avut curajul sa arda toate capodoperele. A luat un chibrit si a ars-o doar pe ultima: acel desen blestemat, care a despartit doua inimi gemene. Apoi a inteles ca ”mai departe ” nu exista. Era confuz. Doar trebuia El sa fie. El trebuia sa moara. Pentru ca sa-si urmeze soarta a luat un cutit si l-a infipt in inima, rostind in glas ultima lui dorinta: ”VREAU SA FIU CU EA”.

Pe patul Ei zacea El plin de singe. La o departare de 1 km zacea Ea pe drumul gol, monoton. Trupurile lor erau indepartate, insa sufletele lor mereu impreuna.

Posted in Uncategorized | 2 Comments

Desenul (partea IV)

Ne-am despartit incetisor, fiecare in drumul lui pentru ca mai apoi drumurile noastre sa se intilneasca iarasi.

    Am iesit cu 10 minute inainte de la ultima lectie. Era o plictiseala nemaipomenita; in schimb ma topeam dupa piesajul de afara. De dupa fereastra clasei se zareau doar niste crengi acoperite cu gheata si fulgii ce au inceput sa cada. Ajungind la intrarea in liceu l-am zarit pe El asteptindu-ma. Mi-a propus sa mergem in parc, sa primim placere de la acest piesaj. Parcul era acel pe care l-am desenat noaptea trecuta. Atunci mi-a parut a fi destul de simplu, un parc ca orice altul, dar acum totul s-a schimbat. A devenit mai special prin faptul ca eram cu El. Nimic nu iti face viata mai fericita decit o persoana placuta alaturi, o persoana care sa iti aduca lumina si caldura in suflet, care sa te cucereasca din prima clipa si cu care a-i fi dispus sa imparti timpul pretios pe care il ai.  Toate potecile pe care le-am parcurs am vorbit despre maruntisuri, despre ocupatiile preferate, timp liber, muzica rock. Aveam atitea in comun! Ma miram cum a fost posibil ca  pina acum nu l-am inclus in orizontul vietii mele. O perioada indelungata de timp am mers in tacere, ascultind scirtiitul zapezii sub picioare. La un moment dat pasii lui se oprisera si se intoarse spre mine cu fata lui senina si cu acei ochi duiosi ma privea dorind a-mi spune ceva. Apoi s-a razgindit si nemaidorind a adauga nimic m-a sarutat. A fost un sarut dulce, acele buze trandafirii au interpretat toate cuvintele pe care a dorit El sa mi le spuna. Apoi a mai urmat unul, si inca unul…..

     De atunci in fiecare zi tot ne plimbam prin parc, absentam de la lectii , ne bucuram de tinerete. Eram doi indragostiti nebuni. Lumea ne privea invidioasa, uneori ba chiar ne parea ca cu privirile lor furioase ne fura citeva clipe din viata noastra, citeva clipe fericite inmultindu-le pe cele mai triste. Imi impartaseam desenele cu El. Cu timpul am inteles ca aceste desene sunt intruchiparea unei parti din viitor, ca am un farmec in mine de a prezice viitorul. Tot ce se intimpla parea a magie. Niciodata nu m-am mai simtit atit de calma si vesela, in primul rind atit de iubita. El ma privea cu o deosebita atentie atunci cind eram in rol de ”pictor”. Ma admira in tacere, incercind mai apoi sa-si expuna ideile despre acele desene. Au urmat mii si mii de desene, fiecare insemnind ceva nou, fiecare finisindu-se cu un sarut. Am petrecut zile intregi impreuna cunoscind viitorul. Eram foarte stranii pentru lumea inconjuratoare, dar eram indiferenti de totul. Tot ce se petrecea in jurul nostru nu avea nici un efect asupra vietii noastre. Am devenit un tot intreg, pina cind…….. soarta ne-a dat cadou un alt desen. L-am desenat pe El plin de singe.

Posted in Uncategorized | 1 Comment

Desenul (partea III)

Sa-l mai vad odata. Sa-l mai cunosc.

  Toata noaptea am fost cu gindul doar la el. Toata faptura lui mi-a ramas in minte. Ba chiar l-am si visat. In mijlocul noptii m-am trezit, am aprins lumina si am scos desenul din geanta pentru a-l simti mai aproape. Este exceptional cum un baiat pe care nu-l cunosc decit o zi a inceput sa-mi fure noptile. In acelasi moment am intors foaia pe partea cealalta, luasem un creion si am inceput sa desen. Timp de 10 minute am fost in aceeasi stare stranie ca in prima zi de cind am devenit ” pictor”. De aceasta data desenul meu a necesitat mai mult lucru. Am desenat un parc in plina iarna. Era un parc ca orice alt parc: copaci impodobiti cu zapada cristalina, troiene pe de o parte si de cealalta a potecii, felinare ce semanau cu niste luminari pe Pomul de Craciun, omuleti de zapada construiti de micii arhitectori etc.Cu aceste ginduri, cu desenul in mina am adormit.

   Ziua urmatoare, asteptam cu nerabdare sa-l vad pe El, salvatorul meu, ingerul meu, perfectul meu. L-am zarit la intrarea in liceu. Ma-m apropiat cu pasi vioi spre el. Am stat citeva minute doar privindu-l fara sa-i spun nici un cuvint. Intr-un final a inceput el discutia:

-Buna! Te-am cautat. Cum te simti?Totul e ok?

-Salut! Merci ca iti faci griji. Sunt bine ( i-am raspuns eu cu o voce tremurinda)

-Ce ai zice daca astazi dupa ore ne vom plimba putin?

 Inima a inceput sa-mi arda. Flacari de foc imi inconjurau fiecare os din trupul meu. Doream sa sar in sus pina la Soare de bucurie… Dar ca sa nu par nebunatica, am raspuns calm:

-Desigur. Ne intilnim tot aici dupa ore. (Si i-am zimbit.)

Ne-am despartit incetisor, fiecare in drumul lui pentru ca mai apoi drumurile noastre sa se intilneasca iarasi.

Posted in Uncategorized | Leave a comment